Cu cap și suflet

• Sus • Planul site-ului • Certificare internațională • Pliante • Proiect European • News • Terapie cu zâmbete •

Diverticuli si diverticuloza

• Programări • Localizare • 

• Centrul Medical Țuculanu • Bibliotecă Medicală Virtual㠕

 

Azi

Hematologie

Hemostază endoscopică prin electrocoagulare cu Argon plasma

În curând

Gastroenterologie pediatrică

   

• Sus • Ce trebuie să știu despre... • Medicamente contraindicate • Regimuri •
• Sfaturi și regimuri în boli extradigestive • Informare și Consimțământ •

 • Cancer • Cancerul colo-rectal • Cancerul gastric • Clisma evacuatorie • Colonoscopie •
• Diverticuli si diverticuloza • "E"-uri și aditivi alimentari • Ecografie • Gastroscopie •
• Intoleranța la lactoz㠕 Ligatura hemoroidală cu benzi elastice • Pancreatit㠕
• Polipi si polipectomie • Rectocolită ulcero-hemoragic㠕 Un caz de cancer tratat eficient •

Informații despre diverticuli și diverticuloză

Ce este diverticuloza?

Diverticuloza este o afecțiune în care apar mici săculețe sau buzunarele în peretele oricărei porțiuni a tractului digestiv.

Aceste „buzunare” apar atunci când stratul interior al tubului digestiv (mucoasa) este împins prin punctele slabe spre stratul exterior. Un singur săculeț poartă numele de diverticul iar prezența unui număr mai mare este desemnată cu termenul de diverticuloză.

Diverticulii sunt cel mai frecvent localizați în intestinul gros (colon).

Unii oameni pot avea mai mulți diverticuli în partea stângă a colonului, în timp ce alții pot prezenta aceste modificări pe tot colonul.

Listă de întrebări

Cine face diverticuloză?

Diverticuloza este o afecțiune frecventă în SUA și Europa de Vest, unde afectează jumătate din populația peste 60 ani și aproape toată populația în jurul vârstei de 80 ani.

Pe măsură ce o persoană înaintează în vârstă, diverticulii de la nivelul tractului digestiv devin mai proeminenți (voluminoși).

Diverticuloza este neobișnuită la persoanele sub 40 ani. În plus este rară în anumite regiuni ale lumii cum ar fi Asia și Africa.

În România această afecțiune are o frecvență intermediară.

Listă de întrebări

Ce cauze are diverticuloza?

Deoarece diverticuloza este neobișnuită în anumite părți ale lumii unde dieta este bogată în fibre vegetale (cereale, fructe, legume), majoritatea doctorilor consideră această afecțiune ca fiind datorată parțial alimentației sărace în fibre. O dietă săracă în fibre conduce la constipație, aceasta crește presiunea în tractul digestiv cu un maxim (suprapresiune) în timpul defecației. Combinația între presiunea crescută și suprapresiune de-a lungul mai multor ani poate duce la formarea diverticulilor. Printr-un mecanism asemănător apar bombări sau săculeți atunci când un balon este strâns între degete.

Listă de întrebări

Care sunt simptomele diverticulozei?

Marea majoritate a pacienților nu realizează prezența afecțiunii datorită absenței simptomelor. Este posibil totuși ca unii pacienți să prezinte meteorism abdominal (balonare după mese), dureri abdominale sau constipație datorate trecerii scaunului prin partea afectată a colonului.

Listă de întrebări

Cum se diagnostichează diverticuloza?

Din cauza faptului că majoritatea pacienților nu au acuze subiective, diverticuloza este adesea descoperită întâmplător în timpul evaluării pentru alte afecțiuni sau în timpul examinării screening pentru polipi sau cancer de colon.

Diverticulii se pot vizualiza în colon prin diverse tehnici endoscopice.

Una dintre aceste proceduri este sigmoidoscopia, care folosește un tub mai scurt pentru examinarea rectului și a colonului inferior.
Colonoscopia folosește un tub mai lung pentru a examina întreg colonul.

Diverticuloza poate fi, de asemenea, observată cu ajutorul altor teste imagistice, cum ar fi irigografia (clisma baritată) și computertomografia dar examinarea cea mai utilă rămâne endoscopia (sigmoidoscopia, colonoscopia) deoarece depistează și alte leziuni asociate, în primul rând cancerul de colon sau rect.

Listă de întrebări

Care este tratamentul diverticulozei?

Odată diverticulii formați ei nu mai dispar de la sine. Din fericire marea majoritate a pacienților cu diverticuloză nu au simptome și de aceea nu necesită tratament.

Când diverticuloza devine supărătoare (balonări, constipație, dureri abdominale), doctorul dumneavoastră s-ar putea să vă recomande o dietă bogată în fibre pentru ca scaunul să devină mai moale și să treacă mai ușor prin colon. Deși este bine să consumăm în jur de 20-35 g fibre/zi, cei mai mulți oameni abia dacă ajung la jumătate din această cantitate. De aceea este indicat să mâncăm mai multe fructe, legume, cereale. Totodată există și produse îmbogățite cu fibre comercializate sub diverse denumiri și sub numeroase forme (pastile, pudre, napolitane). Ele ajută la formarea unui scaun mai moale care să poată fi eliminat mai ușor.

Listă de întrebări

Există complicații ale diverticulozei?

Diverticuloza se poate complica cu inflamație, infecție, hemoragie, ocluzie intestinală.

Diverticulita (inflamația) apare atunci când săculețele se infectează sau inflamează. Aceasta produce, de obicei, dureri abdominale, sensibilitate la palpare, febră. Pacienții pot prezenta, de asemenea, grețuri, vărsături, frisoane, constipație.

Diverticulita netratată poate conduce la formarea unei colecții de puroi denumită abces, în afara peretelui colonului sau o infecție generalizată în cavitatea abdominală denumită peritonită. În această situație tratamentul necesită spitalizare și antibiotice administrate intravenos. În cazul episoadelor repetate de diverticulită se recomandă intervenția chirurgicală.

O altă complicație care poate apare este hemoragia diverticulară. Aceasta constituie cea mai frecventă cauză de sângerare rectală la pacienții peste 40 ani și este observată, de obicei, ca o pierdere de sânge roșu sau maroniu pe cale rectală. Cele mai multe hemoragii diverticulare se opresc fără intervenții. Totuși, dacă nu se opresc, un examen colonoscopic trebuie efectuat. Ocluzia intestinală poate apărea după repetate atacuri de diverticulita. În acest caz intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea ariei implicate se impune.

Listă de întrebări

Important de reținut:

Informațiile anterioare reprezintă doar un ghid general și nu constituie baza unui diagnostic sau tratamentul unui caz particular. Este important să consultați medicul dumneavoastră despre această afecțiune!
 


Descarcă Calendarul 2022


Hematologie on line

Psihiatrie on-line

Consultații și rețete de Psihiatrie decontate de
CJAS Timiș

Tratament endoscopic (nechirurgical) pentru evitarea operației paleative sau anusului contra naturii în cancerul colo-rectal avansat

Polipectomie cu echipamente sigure și ultramoderne

Montarea de stent-uri (proteze) esofagiene, duodenale sau colo-rectale în stenoze canceroase sau necanceroase

Depistarea precoce a cancerului colo-rectal, formă tot mai frecventă de cancer

Montarea balonului intragastric pentru slăbit

Cromoendoscopie pentru depistarea timpurie a cancerului și tumorilor benigne

Injecții cu exo-toxină botulinică pentru fisură anală

Tratamente în reumatologie și neurologie cu lumină polarizată (Laser) și nepolarizată (Bioptron)

Ligatură hemoroidală nechirurgicală


Pentru a afla cât mai curând de noile tehnici şi echipamente medicale pe care ne străduim să le includem în portofoliul nostru, trimiteţi-ne un mesaj la adresa news@gastroenterologia.ro sau un SMS la numărul 0735.165.500 pentru a vă putea expedia periodic mesaje telefonice sau buletinul nostru informativ (newsletter) care conţine informaţii despre metode de diagnostic şi tratament introduse recent în lista noastră de servicii, dispozitive medicale, proteze, aparatură şi instrumentar achiziţionat în ultima vreme,  informaţii sau comentarii despre noi tehnici sau descoperiri medicale, promoţii periodice, angajări de personal, modificări de orar, alte noutăţi.
Trimite-ţi un mesaj la adresa webmaster@plusx.ro cu sugestiile Dumneavoastră despre acest site.



Toate paginile din această locaţie sunt publicate cu scop informativ, recomandările găzduite de portal având doar caracter orientativ deoarece o prescripţie medicală corectă se face doar pe baza unui consult clinic şi paraclinic amănunţit, astfel încât sfaturile noastre nu se pot substitui recomandărilor medicului Dumneavoastră.
Deşi datele prezente în aceste pagini precum şi e-mail-urile pe care vi le trimitem sunt atent verificate de medici, ele nu trebuie folosite sub nici o formă în scopul diagnosticării şi tratării oricărei afecţiuni sau pentru a înlocui medicamentele ori alte mijloace terapeutice prescrise de personalul medical autorizat care vă îngrijeşte sau supraveghează.
Data publicării: 15.01.2004 Ultima actualizare: 29.06.2022
Copyright © 2004 Gastroenterologia On Line, emblemă şi marcă înregistrată Centrul Medical Țuculanu.